*Magnify*
SPONSORED LINKS
Creative fun in
the palm of your hand.
Printed from https://www.Writing.Com/view/1955882
Printer Friendly Page Tell A Friend
No ratings.
Rated: E · Non-fiction · Experience · #1955882
Disparate Diary of a Vienna Metro Commuter (in Romanian)
Marti seara, in jur de 8:
In metrou, la Schwedenplatz, intra un tigan de-al nostru. E singur, cu un acordeon agatat de gat. Inca tanar, cu un ochi albit, mimeaza voia buna. Dupa un scurt anunt in romano-germana cu accent gipsy, ataca cu aplomb un potpuriu de melodii frantuzesti si italiene. Sunetele curg armonios, muzica te invaluie, le zice bine chioru’. Peste oboseala zilei, varsa in tine melancolie cat cuprinde, in ton cu amurgul si ploaia de afara. De undeva din spate se ridica un calator, indreptandu-se calm dar hotarat spre muzicant. Inalt, masiv, spre 60 de ani, figura teutona severa, costum de...padurar tirolez, sau cam asa ceva. Un fel de bunic al lui Heidi, insa ceva mai tanar si fara barba. Bastonul de munte, cu maner specific, ii sporeste prestanta, dar si nepotrivirea cu peisajul (sub) urban vienez. Ajuns langa lautarul nostru, se apleaca sa ii sopteasca ceva. “Raus” apuc sa pricep din ce-i zicea padurarul, aratandu-i in acelasi timp tiganului iesirea spre peron. Chiorului ii ingheata zambetul pe buze. Probabil ca imbracamintea calatorului il deruteaza, nu ii e clar daca are in fata vreo autoritate publica sau un simplu pasager. Usile se deschid, tiganul sta incremenit, cu destele inca pe clape, insa nu se da dus. Cand padurarul realizeaza ca tiganul nu iese si ii sfideaza autoritatea, se transforma in fiara. “RAUS!!!” urla la el de cateva ori, cu glas tunator si ragusit. Lautarul nostru are o privire de iepure hipnotizat, nu se misca. Tirolezul se intoarce spre ceilalti calatori, luandu-i de martori, si incepe sa peroreze clocotind de indignare. Nu pricep mai nimic, insa cred ca spune ca toti pasagerii ar trebui sa se solidarizeze cu el, pentru ca cersitul si cantatul sunt interzise in metrou, iar calatorii platitori au dreptul sa nu fie agresati. Intre timp, usile se inchid si metroul reporneste. Tirolezul sta alaturi de tigan pe platforma dintre usi, cu ochii la noi ceilalti. Reactiile sunt impartite: cei mai multi devin si mai interesati de telefoanele, tabletele sau cartile din maini; cativa se amuza discret; o doamna (varsta a doua, imbracata sters) ii da insa replica sefului de ocol silvic, pe un ton ridicat si pitigaiat. Iar nu inteleg mai nimic, insa cred ca spune ca tiganul nu a facut nimic rau, ca e inofensiv, ba chiar canta acceptabil, si ca e cazul ca domnul sa-si ceara scuze si sa lase circul. Pasagerul indignat e interzis, pare ca face un atac, insa nu mai scoate un sunet. Sprijinindu-se in bastonul lui muntenesc, paraseste scena usor tremurat. Se face liniste. Chiorul nostru incearca sa se reculeaga, zambeste stramb si ataca timid un vals sau o polca. Insa sunetele nu mai ies cum ieseau. Sunt timorate, mieunate, ratate. De altfel, figura lui exprima ceva...indescriptibil. Un fel de frica, de fapt. Pe cele 2 scaune din diagonala mea sta un cuplu in varsta, peste 70. Ii observasem de cand am intrat, pentru ca erau neobisnuit de eleganti, parca tocmai iesiera de la opera. Nu se potriveau absolut deloc cu peisajul. Au urmarit toata sceneta asta fara nici o reactie si continuau sa stea impasibili. Muzica curge din nou, dar schimonosita. Dupa vreo doua minute, domnul in varsta face un semn discret, insa versat: semnul pe care il faci in restaurant, atunci cand vrei ca muzicantul care-ti susura la ureche sa ia o pauza. Chiorul nostru, nu imi dau seama cum, il observa imediat, intelege, si se opreste supus. Parca i-ar fi chiar recunoscator venerabilului domn, care il invita sa se apropie. Alaturi de el, doamna il urmareste intelegatoare si atotstiutoare. Stie la ce sa se astepte din partea batranului ei sot, surprizele sunt excluse. Domnul scoate cateva monede mari de cate 2 euro si le pune in paharul scofalcit al tiganului. Chiorul baiguie ceva si, parca mai incurajat, se aventureaza sa faca turul obisnuit al vagonului. Recolta e impresionanta, mult mai mult decat vazusem vreodata. Insa, in mod ciudat, veselia lautarului pare mai mult ca oricand o masca. In singurul lui ochi bun, luceste mai degraba umilinta. Si o frica de om haituit, fara noroc.

Joi seara, in jur de 8:
In metrou, mai mult de jumatate dintre scaune sunt goale. Ma asez la intamplare fara sa ma uit nici in stanga nici in dreapta si imi deschid mobilul, sa mai prizez niste stiri din Romania. Insa undeva in apropiere cineva vorbeste tare, prea tare pentru un spatiu public. Pare a fi ruseste, timbru feminin, usor ragusit. Ridic ochii iritat si o identific pe oratoare, la cativa metri distanta. O femeie care probabil ca acum nici 10 ani era un fel de Barbie slava: ochi albastri, par blond, trasaturi regulate. Discursul ei era cand pasional, cand sententios, iar rusa ei umple tot vagonul. Insa problema e ca, in alveola cu 4 scaune in care era asezata, nu mai sta nimeni. Femeia vorbeste cu fantasmele din capul ei, cuvintele curg fara nici o pauza, involburate. Singurul cuvant pe care il inteleg e “kurva”, mai ales ca il foloseste cu o oarecare insistenta (si cu mult naduf). Mi se pare o actrita care isi repeta rolul, insa din pacate e doar o biata nebuna. Ma uit mai atent la fata ei inca dragalasa, e intr-adevar brazdata de un fel de umbre si riduri premature, specifice poate nebunilor lipsiti de ingrijire, care-si duc crucea pe strazi. In alveola vecina, soseste un grup de adolescenti localnici. Veseli, bine imbracati, aparent bine educati. Se aseaza cuminti si incep sa discute si sa glumeasca incet intre ei, neatenti la cei din jur. Insa in scurt timp sunt si ei distrasi de oratoria neintrerupta a Natashei. La inceput, ca orice copii bine crescuti, incearca sa o ignore. Apoi, nemaiputandu-se abtine probabil, incep sa-si dea coate si sa mustaceasca. La un moment dat, unul mai indraznet ii spune in germana femeii sa vorbeasca mai incet, evident fara nici un efect. Apoi, rasetele se intetesc, mai ales cand rusoaica ataca cu aplomb (si cu destul simt muzical) un cantec cu rezonante de imn de lupta (parea un fel de mars patriotic sovietic). Un baiat isi scoate mobilul si pare ca se pregateste sa fotografieze sau sa inregistreze scena. Nu e sigur daca sa faca asta sau nu, obrajii i s-au inrosit usor, nu stiu cum se intoarce spre mine si privirile ni se incruciseaza, iar asta il face sa renunte la idee, aparent stingherit. Metroul se opreste, usile se deschid, in vagon navaleste un muzicant cu acordeon, nimerind in plin delir vocal al Natashei. Nu-mi dau seama daca lautarul e tot din Romania sau nu, insa nu e tigan. Arata mai degraba a santierist subnutrit sau imputinat de alcool. Pe cap are un fes negru jalnic, privirea e de un albastru apos. Dezorientat probabil de vocalizele dezlantuite (dar armonioase) ale frumoasei, Dorel trece direct la “Katiusa”, “Kalinka” si altele asemenea, intr-un vartej ametitor. Nebuna e redusa la tacere pentru cateva secunde, apoi explodeaza de bucurie, si incepe sa acompanieze cu un fel de fanatism. Parca realizezi cum au pierdut nemtii la Stalingrad. Adolescentii lasa deoparte toate inhibitiile si incep sa aplaude si sa bata din picioare in ritmul exuberant al muzicii. Insa brusc, santieristul parca isi da seama ca publicul lui e format dintr-o nebuna, cativa copii, niste siluete amorfe si disparate, si-n rest multe scaune goale. Asa ca pune punct in mod brutal sarbatorii si iese la prima, fara macar sa mai incerce sa faca vreo cheta. Adolescentii revin cuminti la starea anterioara, iar Natasha ramane derutata, cu palmele in aer, semanand cu o pasare bezmetica. Coboara la urmatoarea sovaitor, discutand concentrata si pe un ton scazut cu insotitorul ei nevazut.

Vineri seara, in jur de 6:
Nu m-am putut abtine sa nu studiez, cu un fel de curiozitate admirativa, o familie de evrei ultra-ortodocsi ocupand grupul de scaune din fata mea. Tatal, mama, trei copii. El peste 50 de ani, ea in jur de 40, copiii (un baiat si doua fetite) undeva intre 7 si 11 ani. Tatal si fiul, cu tichiutele si zulufii de rigoare. Mama cu broboada, fetitele cu codite elaborat mestesugite. Toti orbitor de blonzi, toti cu ochi de un albastru foarte intens, spre turcoaz. Toti foarte frumosi, de fapt. Atat de frumosi incat pareau pictati de un zugrav de portrete kitsch, din categoria celor care-si fac veacul pe falezele statiunilor de la mare. Sau compusi din pixeli, pentru vreun desen animat Disney despre Vechiul Testament. Atat de pregnant “arieni” si, in acelsi timp, atat de manifest “ovrei”.

Sambata dimineata, in jur de 11:
Ma asez pe singurul scaun liber dintr-un grup de patru, cate doua fatza in fatza. Celelalte trei sunt ocupate de niste adolescenti asiatici, doi baieti si o fata. Baietii stau pe aceeasi latura, eu ma asez langa fata. Deschid o carte, n-am nici un chef sa-i studiez. Insa nu pot citi, din stanga mea izvoraste implacabil un zgomot suparator. Practic, fata vorbeste incontinuu, nu-ti dai seama cand respira. Si nu sunt cuvinte, par un fel de interjectii insailate una de alta la infinit, pe un ton chitait. Ridic ochii si ma uit scurt la ea, apoi la baietii din fata. Sunt complet caraghiosi, imbracati de sus pana jos in negru, insa cu adidasi si telefoane mobile albe. Unul supraponderal, altul slab ca un tar. Probabil coplesiti de logoreea fetei, ei sunt din fericire mai tacuti. De fapt, grasul e mut ca un peste si se uita la fata ca prin sticla. Slabanogul pare mai conectat la incantatia ei, pentru ca, foarte rar, emite un fel de grohait slab, inecat imediat intr-un ocean de chitaituri. Mi-e imposibil sa ma concentrez si sa mai citesc ceva, ma gandesc ca tortura cu ultrasunete nu poate fi mult diferita, iar colac peste pupaza simt un damf subit de mancare chinezeasca. Nu infuleca nimeni in jurul meu, acum cred ca a fost o iluzie, autosugestie, sau vreo reactie de aparare a organismului. Insa m-am ridicat brusc si, chiar daca pana la birou mai aveam vreo 4 statii, am coborat usurat la prima.
© Copyright 2013 Sergiu Ranta (sergiuranta at Writing.Com). All rights reserved.
Writing.Com, its affiliates and syndicates have been granted non-exclusive rights to display this work.
Log in to Leave Feedback
Username:
Password:
Not a Member?
Signup right now, for free!
All accounts include:
*Bullet* FREE Email @Writing.Com!
*Bullet* FREE Portfolio Services!
Printed from https://www.Writing.Com/view/1955882